Meciul dintre România și Spania, din preliminariile EURO 2020, care va avea loc joi, 5 septembrie, de la ora 21:45, va consemna un record mondial, informează Federația Română de Fotbal.
La joc vor asista 55 de suporteri străini care vizitează țara noastră în cadrul programului „Football in Heaven”, susținut de FRF. Va fi cea mare prezență consemnată într-o excursie de „football groundhopping” în străinătate.
Fanii din Anglia, Germania, Franța, Norvegia, Danemarca și Spania vor asista între 5 și 8 septembrie la 6 partide. Pe lângă jocurile naționalei cu Spania și Malta, turiștii vor urmări fotbal din ligile inferioare în județele Brașov și Prahova, la Rupea, Bușteni și Comarnic.
„Football in Heaven” e la a patra ediție și este un proiect susținut de Federația Română de Fotbal. Primele trei acțiuni s-au desfășurat în județele Suceava, Neamț, Sibiu și Brașov. Programul cu participare gratuită își propune să promoveze fotbalul din ligile inferioare ale României la nivel internațional.
Meciul România-Spania este programat joi, 5 septembrie, de la ora 21:45, pe Arena Naționala. Trei zile mai târziu, de la ora 19:00, tricolorii vor juca la Ploiești, pe Stadionul „Ilie Oană”, contra Maltei. După patru runde, echipa lui Cosmin Contra se află pe locul 3 în grupa F de calificare, având șapte puncte. Lider este Spania, cu 12 puncte, urmată de Suedia, care are șapte puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER